E timpul să călătoreşti

În engleză se numeşte „wanderlust”, în limba româna i-am putea spune „dor de ducă”, dar indiferent cum o numim, dorinţa de a călători este prezentă în fiecare dintre noi şi ne îndeamnă să vrem să descoperim locuri noi, culturi noi, oameni noi. Şi cum ar putea fi altfel? Potrivit unor cercetători de renume, nevoia de a călători poate fi asociată cu o genă. Unii cercetători, mai sceptici, se îndoiesc în legătură cu capacitatea unei singure gene de a fi responsabilă pentru asta, dar cercetările confirmă existența „genei călătorului“, mutație a unei gene care controlează nivelul dopaminei, corelată cu o curiozitate mai ridicată.

Dar să lăsăm genetica... Fie că mergem în destinaţii mai apropiate sau mai îndepărtate, la munte sau la mare, în locuri pline de istorie sau în mijlocul naturii, trebuie să fim de acord că experienţele trăite sunt unice, devin o parte din noi, iar fericirea dată de ele rezistă timpului. Suntem bucuroşi când planificăm o călătorie, savurăm fiecare moment al ei, ne amintim cu drag despre tot ce am văzut şi am simţit. Şi cumva, aceste momente ne întregesc personalitatea şi uneori ne schimbă felul de a privi lumea şi viaţa. Până la urmă secretul fericirii stă în experienţele trăite, şi nu în lucrurile materiale pe care le dobândim, iar noi suntem suma totală a propriilor experienţe. Greşesc?

Călătorim, deci! Ne rupem de rutina zilnică, explorăm, admirăm, gustăm, ne relaxăm. Dar nu uităm că viaţa nu ar fi completă fără călătoria noastră spirituală prin ea. Încercăm să ne adâncim în cunoaştere şi înţelepciune şi să creştem în înţegerea lui Dumnezeu, a lumii şi a nostră ca indivizi. Nu este o călătorie uşoară, dar este cu atât mai preţioasă pentru că este drumul care ne întregeşte ca şi oameni.

Mai multe drumuri, mai multe experienţe... Vei dori cu siguranţă să le pregăteşti şi să le transformi în amintiri. De aceea am pregătit pentru tine Agenda “E timpul să călătoreşti” în două variante, una pentru bărbaţi şi una pentru femei.

Atunci când călătorim este bine să fim însoţiţi, aşa că ne-am gândit şi la varianta pentru cupluri “CĂLĂTORIE ÎN TREI - noi doi şi Dumnezeu”.

Drumuri bune să aveţi! Pline de frumos şi de har.